În paginile romanului epistolar Ce înseamnă deprinderea clarității, Daniel Baciu redă vibrația intelectuală a Franței din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Scrisorile dintre un consilier al Parlamentului din Toulouse și figuri remarcabile precum abatele Marin Mersenne și matematicianul Etienne d’Espagnet alcătuiesc o frescă a unei epoci în care cunoașterea se transmitea prin cuvânt scris și prin prietenii cultivate în jurul ideilor.
Cartea nu este doar o incursiune în istoria unui timp marcat de disputele științifice și filosofice, ci și o meditație asupra felului în care spiritul se deprinde cu limpezimea. Un episod simbolic este evocarea celebrei teoreme a lui Fermat: demonstrația pe care autorul o declară „admirabilă”, dar pe care nu o lasă moștenire. Această absență devine, în roman, metafora forței interioare care ne obligă să căutăm mai mult, să ne disciplinăm mintea și să nu renunțăm la căutarea clarității.
Prin tonul său elegant și prin fidelitatea față de stilul epistolar, volumul invită cititorul modern să regăsească bucuria dialogului și să reflecteze la propriile exerciții de claritate. Este o carte care luminează trecutul și, în același timp, deschide drumuri spre o mai adâncă înțelegere de sine.