În aceste poeme, drumul, casa, lumina, albul, pomul, părinții și curcubeul alcătuiesc reperele unei geografii lăuntrice. Glasul care se aude aici este unul al rugăciunii, al recunoștinței și al dorinței de curăție sufletească. Din imagini simple și intense se naște treptat o poezie a mângâierii, a memoriei filiale și a căutării lui Dumnezeu.
O cale albă către curcubeul infinit adună texte de devoțiune și viziune interioară, în care fragilitatea se preschimbă în speranță, iar suferința caută să se lumineze prin iubire. Este un mic volum de poezie religioasă, sinceră și caldă, scris sub semnul unei nevoi adânci de pace.