Ielele toamnei

https://www.librariacoresi.com/web/image/product.template/2210/image_1920?unique=70a0aea

Autor: Camelia Marin
Titlu: Ielele toamnei. Versuri
ISBN 978-606-996-962-5

9,99 € 9.99 EUR 9,18 €

45,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții
    Garanție de rambursare în 30 de zile
    Expediere: 7-21 zile lucrătoare

    Camelia Marin – Ielele toamnei

    Hotărât lucru, poezia Cameliei Marin, din volumul Ielele toamnei (Editura Coresi, 2023) este modernă, dar nu în sensul teoretizat de Hugo Friedrich (Structura liricii moderne) în care fantezia dictatorială comandă textul, ci în faptul că poezia ei de dragoste, din acest volum, pe care il comentez în continuare, este tensionată. Există două feluri de poezie de dragoste: una împlinită – armonioasă, în care îndrăgostiţii se simt parte integrantă a Marelui Tot şi neîmplinită – dramatică, în care fiinţa nu se împlineşte. Poezia Cameliei Marin aparţine celei de-a doua categorii, în care neîmplinirea este stropită cu lacrimi: „Când nu te simt pe-aproape/ Mi-e teamă de sfârșit/ Și-mi plouă piatră-n suflet/ Un zvon de despărțire./ Genunchii mi se-nmoaie/ Și lacrimi cad șuvoaie/ Și inima își plânge/ Eclipsa de iubire.” (APROAPE)

    Dar dorinţa de împlinire este aproape şi produce o poezie antologică pe care o cităm în întregime: „Poate vreau pe cineva care poate să-mi îndure/ Inima înfierbântată, pe un veac şi o secundă,/ Să sădească-n el şi-n mine o sămânță de-mplinire/ Care să rodească muguri de iubire absolută.// Cineva care să ştie când e iarba-n lunci înaltă,/ Când din irişi se revarsă jarul dintr-un foc nestins,/ Să mă legene în brațe, să mă prindă-n subsuoară,/ Să-mi astâmpere privirea prinsă-n dorul necuprins.// Cineva din galaxie, cu iubire de iubire,/ Cu inima cât zenitul ce-n lumină-şi curge seva,/ Să mă facă prin apusuri să-mi pierd capu-n fericire,/ Şi să-l simt cum pentru mine-i Cineva, nu orişicine.” (CINEVA)

    În ceea ce priveşte grupajul de poezii despre iele, care conferă şi titlul volumului, viziunea este tradiţională. Cine le priveşte dansul ameţitor, îşi pierde minţile sau cel puţin este deochiat. Poeziile, scrise în son popular sunt expresive. Una dintre poezii se referă la ursirea ielelor:  „Mi-au țesut ielele de peste nouă zări ursita/ Şi fermecată-n jar le-a fost suveica./ Au ars tăciuni de zmeuri zi şi noapte,/ M-au botezat cu mugurii din seve/ De iasomie pură, nerodită,/ Să-mi lase inima pe veci neostoită.// Norul a ars și el un jar/ Primordial,/ Şi tot nadirul luneca prin ceară./ M-au sortit ielele ca sa mă doară/ Şi dragostea, şi vântul, şi cuvântul./ Mi-au dănțuit prin aurori destinul./ Îmi pare mie că n-a fost în van.// S-au învârtit trei iele de trei ori/ Şi-au despletit din plete trei erori./ Una de dragoste,/ Alta de pacoste/ Şi de a treia, cine ştie?/ Sper că-i căzută prin geografie,/ Pierdută printr-o vale coaptă/ Şi nu dă voie vântului s-o bată./ Bate doar ea ecou-n darabană/ Invocând zeii să  gonească/ Destinul hărăzit de iele./ Şi poate zeii-or vrea să mă lovească/ Nu cu un trăsnet rupt din stele,/ Ci doar cu o iubire supraomenească.” (URSITA IELELOR)

    Poezia Cameliei Marin este originală. Poetul şi criticul literar Virgil Diaconu afirmă că există curente literare generaţioniste (care se schimbă cam la zece ani). De pildă optzecismul - ancorat în postmodernism, nouăzecismul -  inventator al fracturismului şi douămiismul – dedat la un erotism deşănţat. Dar există şi poezie transgeneraţionistă care cultivă valorile estetice autentice. Poezia Cameliei Marin este transgeneraţionistă.

     

    Lucian Gruia