Îmi place să fac treburile temeinic. Chiar dacă în joacă, o apariție publică rimată nu e o leapșă. În vreme ce scriu partea asta, nu știu dacă va fi carte au ba. Îmi mai trebuie niște șuturi zdravene în zona moale care îndeamnă la pas înainte. Dacă citiți deja, înseamnă că le-am primit. Hârtiile care conțineau primele încercări, din perioada lirism de flăcău, s-au pierdut în timp care încotro. Mi-au rămas destule bucăți în memorie (aceea despre care vorbeam nu mai țin minte unde), dar nu le-am trecut aici, ca să nu se observe lipsa de evoluție în timp, deși, la o adică, aș fi avut o explicație cât se poate de la locul ei la vârsta mea: oi fi dat în mintea copiilor. În realitate, în ton cu titlul, culegerea de față trebuia să fie reprezentativă numai pentru perioada bunic liric. Neîndoios e și faptul că nu urmăresc nicicum vreun fotoliu în nu știu ce aulă, nici nu țintesc să împușc vreun doctorat. După cum se va vedea și ceva mai încolo, Nu cer considerente speciale, / Nici vreun avantaj ca-ntre confrați, / Necum menajamente amicale, / Dar nici în carne vie nu tăiați. În fine: Ceva proză, mai multă poezie, / Gata volumul de prozoezie. În cuprins, mă adresez cu prioritate cititorilor cu două simțuri bine dezvoltate: civic și, mai ales, al umorului. O fac într-o oralitate dusă voit către limita suportabilă permisă de cutume. În limbaj de om obișnuit. Pentru cititorul obișnuit. Din loc în loc, așa, de afurisit, mai strecor câte un termen aparte.
Mai departe, scrie-n carte.
Bunul