Vorbiri la limită. Poeme

http://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/1976/image_1920?unique=7dc3812

Autor: Iosefina Schirger
ISBN: 978-606-049-497-3

7,99 € 7.99 EUR 7,14 €

35,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții
    Garanție de rambursare în 30 de zile
    Expediere: 7-21 zile lucrătoare

    Pentru comenzi,

    – folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau

    – scrieți la office@epublishers.info sau

    – sunați la 0722156408, 0731382889.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:

    https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)

    sau

    https://www.epublishers.eu (cu plata în euro).

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    htpp://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-049-498-0

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:

    (în curs de apariție)

    sau

    (în curs de apariție)

     

    Descântec retoric pentru nesupunere poetică

     „Vorbiri la limită” este o carte a iluziilor regăsite cărturăreşte.

    Autoarea îşi îngăduie câte iluzii vrea, se lasă în voia mării cuvintelor, o lume a poveştilor întoarse, dusă microscopic, pragmatic, lucid, până la experiment, până la noutatea absolută. Ideile par limpezite în eprubetă. Ignorând absurdul, mintea devine roz, inima uşoară, sintezia având puterea magică de a schimba oamenii în pomi de hârtie. Magica furtună din cerneală macină orele, ca un pescăruş răsăritul, până „sângerează viorie hârtia”.

    Stăpânită de un zâmbet sincer, cochet, lumea poetică a Iosefinei Schirger este un exerciţiu retoric împotriva căderii. Autenticitatea trăirilor răscoleşte. Tot ceea ce o înconjoară, e răsturnat, încins într-o retortă de alchimist şi luminat cu o mână de stele. La prima vedere pare că în genul epistolar îşi caută, pe criterii fireşti, strict subiective, deci personale, iubitul zmeu din poveste.

    E ca şi când ar face curăţenie prin sertarele vieţii, păstrând doar spiritul implicat, rezistent, puternic: zmeul din propria poveste. În realitate, codul, odată descifrat, ne arată că poeta îşi poartă amintirile şi viitorul în braţe, jertfindu-se sieşi, ca să renască, pasăre Phoenix, din propria nedormire.

    Liniştea curge într-un evantai de cuvinte. Tăcerea e zgomotoasă, plină de sentimente ce vor fi cândva exprimate: „Experimentul poetic? O inflexiune, o translatare în spaţiu a eternei clipe deşarte.”

    „Dacă iubire nu ar fi, versificaţia cui ar folosi? Am să scriu... etern feminine poezii.”

    „În minte am minţi nenumărate... Izbutesc să mai zbor.”

    Poezia duce primejdios în altă lume. Incantaţiile curg colorat îmblânzind, zidind din umbre şi răcoare, în ceasul al doisprezecelea, o lume ce deschide cercul timpului absolut neîmblânzit nici cu fluturi, nici cu deşert, nici cu agonie, nici cu ploi, nici cu arsuri de inimi, nici cu buze, ci cu triunghiul dezlegat de obsesii, utopii, cuvinte... Pentru că: „la ce e bună realitatea, când visarea în sine e o bucurie care ne ajunge?”

    Într-un efort rebel, poeta încearcă a folosi mereu cuvintele corecte. Fiindcă fructele de aur ale vieţii nu cresc din cuvinte, ochii de oglindă ai lumii le nasc din vâlvătăi, după pofta lor, în curcubeie, zmeie, zmei, arsuri şi scântei. Umbrele se despletesc ca în descântece, ca în ghicitori, necăutând răspunsuri, ci trăiri narcotizante venite din licăriri de cuvinte atotcuprinzătoare.

    Poezia aceasta te poartă prin toate poeziile cunoscute de la nichiteneştile cuvinte, la bacoviana stare de spleen etern, conjugând verbele trăirii la zborul titanic al lui Hyperion. Autoarea scrie adesea la masculin, asumându-şi un alter ego. Prin poezie vine salvarea lumii visate, dorite, ocrotite cu zidurile tari ale coperţilor unei cărţi noi. Aici încap frământările, viscolele, dragostea şiroind. Înduplecând echilibrul răbdător al zborului de recunoaştere, poeta caută, în pofida incantaţiilor contemporaneizate, o lume a normalului. Nu, nu îl caută pe Făt-Frumos, un risipitor în căutare de prinţese uşor de cucerit, ci îl caută pe zmeul cel groaznic, aşezat în propria-i viaţă.

    În rest, frumuseţea excursului poetic este demnă de citit, de înţeles, ca o digresiune. Autoarea ne pune pe piste false pentru a ajunge la rezultatul dorit: La limită nicio iluzie nu este pierdută!

    Ionel Muscalu